miercuri, 22 octombrie 2008

Sonet XIX de William Shakespeare

O, Timp hain, toceşti cu râvnă gheare
Oricărui leu şi-n ierni îngropi lăstarul
Sub lut; smulgi colţii aprigelor fiare
Şi cerni pe-arípi de Phoenix tânăr jarul;
Înveseleşti şi întristezi natura
Cu anotimpuri reci sau dulci iar clima
Şi frumuseţea-i – timp – i-o dai de-a dura,
Dar am să-ţi osândesc de-a pururi crima:
Nu-i scrijeli iubitului pe frunte
Cu dalta-ţi veche semn de-mbătrânire,
Ci-ngăduie-i prin veacuri să te-nfrunte
Şi altora obrazu-i să-l admire.
Şi chiar de n-ai să te opreşti din mers,
Am să-l feresc de tine –Timp- în vers.

Sonet XIX de William Shakespeare

Devouring Time, blunt thou the lion's paws,
And make the earth devour her own sweet brood;
Pluck the keen teeth from the fierce tiger's jaws,
And burn the long-liv'd phoenix, in her blood;
Make glad and sorry seasons as thou fleet'st,
And do whate'er thou wilt, swift-footed Time,
To the wide world and all her fading sweets;
But I forbid thee one most heinous crime:
O! carve not with thy hours my love's fair brow,
Nor draw no lines there with thine antique pen;
Him in thy course untainted do allow
For beauty's pattern to succeeding men.
Yet, do thy worst old Time: despite thy wrong,
My love shall in my verse ever live young.

Niciun comentariu: