duminică, 19 octombrie 2008

Sonet LXXV de William Shakespeare

Eşti hrana ce îmi ţine-n viaţă gândul,
Ca-n lupta pentru tine să mai sper
Şi ploaia ce acoperă pământul
Din care eu – sărac – îmi cresc averi.
Cu tine mă fălesc acuma, însă
Apoi te priveghez ca straja-n cart;
Acum te ţin ca pe-o comoară strânsă
La piept şi-apoi cu alţii te împart;
Mă satur de privirea-ţi câteodată
Şi după ea tânjesc în alte ori;
Durerea sau plăcerea-adevărată
Doar lângă tine pot să o măsor.
Şi astfel zi de zi mi-ajunge-un strop
Din tine, însă lacom mă îndop.

Sonet LXXV de William Shakespeare

So are you to my thoughts as food to life,
Or as sweet-season'd showers are to the ground;
And for the peace of you I hold such strife
As 'twixt a miser and his wealth is found.
Now proud as an enjoyer, and anon
Doubting the filching age will steal his treasure;
Now counting best to be with you alone,
Then better'd that the world may see my pleasure:
Sometime all full with feasting on your sight,
And by and by clean starved for a look;
Possessing or pursuing no delight
Save what is had, or must from you be took.
Thus do I pine and surfeit day by day,
Or gluttoning on all, or all away.

Niciun comentariu: