marți, 21 octombrie 2008

Sonet LXXI de William Shakespeare

Nu te-ntrista dacă îmi sună ceasul
De-acum şi-aud îngrozitoarea şoaptă
A morţii, ritmic măsurându-mi pasul
Spre gropa unde viermii mă aşteaptă!
Nu-ţi aminti, citind aceste rânduri,
De mâna mea!; Iubindu-te,-ţi voi cere,
Când n-oi mai fi, să uiţi aceste gânduri
Şi vise dulci umbrite de durere.
Tot ce am scris şi tu reciti e-n van, de
Voi zace sub pământ sau sub zăpadă;
Nu-ţi aşeza iubirea în ofrande,
Ci las-o lânga mine să decadă,
Căci altfel, cei cu inimile hâde,
De mine şi de tine îşi vor râde.

Sonet LXXI de William Shakespeare

No longer mourn for me when I am dead
Than you shall hear the surly sullen bell
Give warning to the world that I am fled
From this vile world with vilest worms to dwell:
Nay, if you read this line, remember not
The hand that writ it, for I love you so,
That I in your sweet thoughts would be forgot,
If thinking on me then should make you woe.
O! if, I say, you look upon this verse,
When I perhaps compounded am with clay,
Do not so much as my poor name rehearse;
But let your love even with my life decay;
Lest the wise world should look into your moan,
And mock you with me after I am gone.

Niciun comentariu: