miercuri, 1 octombrie 2008

Sonet III de William Shakespeare

Priveşte-ţi chipul răsturnat în unda
Oglinzii reci şi-ascultă cum te chiamă,
Să-l re'noieşti că să-ţi plăteşti dobânda
În lume iar, o neferice mama.
Ce pântec oare, plugului ce-l sapă,
Recunoştinţa n-o să-i mai arate?
Şi cine se ascunde într-o groapă
Cu sine însuşi, de posteritate?
Oglinda mamei eşti; prin tine parcă
Renaşte ea-n în Aprilie fecioară;
Şi-ai vrea prin greamul vârstei să se-ntoarcă,
În ciuda iernii, altă primavară.
De vei trăi spărgându-ţi orice clipă,
Icoana ta în cioburi se disipă.

Sonet III de William Shakespeare

Look in thy glass and tell the face thou viewest
Now is the time that face should form another;
Whose fresh repair if now thou not renewest,
Thou dost beguile the world, unbless some mother.
For where is she so fair whose unear'd womb
Disdains the tillage of thy husbandry?
Or who is he so fond will be the tomb
Of his self-love, to stop posterity?
Thou art thy mother's glass and she in thee
Calls back the lovely April of her prime;
So thou through windows of thine age shalt see,
Despite of wrinkles this thy golden time.
But if thou live, remember'd not to be,
Die single and thine image dies with thee.

Niciun comentariu: