miercuri, 1 octombrie 2008

Sonet CXXXIV de William Shakespeare

Mărturisesc: e-al tău şi eu de-asemeni
Chezaşa ţie mi-am lăsat voinţa.
Mi-aş renega cuvântul de-ai să semeni
Iertarea-n jur şi-aş re'ntregi fiinţa.
Nici poarta nu-i deschizi, nici el nu pleacă,
Robit avidei arte, el - plăpândul,
'Şi-ar fi aparţinut şi astăzi dacă
N-aş fi semnat cu mâna-i legământul.
Pecetea frumuseţii stă de pază,
Cu semnătura-mi limpede gravată
Şi totuşi el dobânda-ţi datorează
Pentru purtarea mea necugetată.
Plătindu-ţi - l-am pierdut şi-ai să ne pierzi
Şi tu pe noi, chiar dacă te urmez.

Sonet CXXXIV de William Shakespeare

So now I have confessed that he is thine,
And I my self am mortgaged to thy will,
Myself I'll forfeit, so that other mine
Thou wilt restore to be my comfort still:
But thou wilt not, nor he will not be free,
For thou art covetous, and he is kind;
He learned but surety-like to write for me,
Under that bond that him as fast doth bind.
The statute of thy beauty thou wilt take,
Thou usurer, that put'st forth all to use,
And sue a friend came debtor for my sake;
So him I lose through my unkind abuse.
Him have I lost; thou hast both him and me:
He pays the whole, and yet am I not free.

Niciun comentariu: