miercuri, 1 octombrie 2008

Sonet CII de William Shakespeare

Iubirea mea dospind nu-i mai plăpândă.
Nu m-am răcit chiar dacă buza-ngheaţă.
(Iubirea scade căutând izbândă
În gura mare, ca o precupeaţă.)
Cândva şi mie, dragostea ne'nfrântă
A tinereţii-n mugur, primavara,
Îmi glăsuia, cum filomela cântă
Cu vocea-i tandră, când se lasă seara.
Nici toamna nu-i mai rece sau mai acră,
Decât atunci când ea cânta în noapte,
Dar vechiul cântec de pe ramuri pleacă
Şi cad de-a valma fructele răscoapte.
De-acum iubito-n preajma ta de sunt
Întunecat, de dragoste nu-ţi cânt.

Sonet CII de William Shakespeare

My love is strengthened, though more weak in seeming;
I love not less, though less the show appear;
That love is merchandized, whose rich esteeming,
The owner's tongue doth publish every where.
Our love was new, and then but in the spring,
When I was wont to greet it with my lays;
As Philomel in summer's front doth sing,
And stops his pipe in growth of riper days:
Not that the summer is less pleasant now
Than when her mournful hymns did hush the night,
But that wild music burthens every bough,
And sweets grown common lose their dear delight.
Therefore like her, I sometime hold my tongue:
Because I would not dull you with my song.

Niciun comentariu: