miercuri, 24 septembrie 2008

Sonet XLII de William Shakespeare

Regretul nu-i că ea îţi aparţine,
Iar eu revărs prinosul de iubire,
Ci este-acela că şi ea pe tine
A pus gingaş de-a pururi stăpânire.
Iubirii voastre nu-i găsesc acuze;
Deşi-o-ndrăgeşti ştiind căt mi-e de dragă
Şi-amorul ei împărtăşit abuz e,
Încuvi'nţez şi iert tot ce vă leagă.
Dacă te pierd, o alta te căştigă,
Pe ea de-o las, prietenu-o găseşte,
Voi împreună, însă mi-este frică
C-o să îmi smulgeţi inima cu-n cleşte.
De tu îmi eşti reflexia în undă
Şi ea-n amor cu mine te confundă.

Sonet XLII de William Shakespeare

That thou hast her it is not all my grief,
And yet it may be said I loved her dearly;
That she hath thee is of my wailing chief,
A loss in love that touches me more nearly.
Loving offenders thus I will excuse ye:
Thou dost love her, because thou know'st I love her;
And for my sake even so doth she abuse me,
Suffering my friend for my sake to approve her.
If I lose thee, my loss is my love's gain,
And losing her, my friend hath found that loss;
Both find each other, and I lose both twain,
And both for my sake lay on me this cross:
But here's the joy; my friend and I are one;
Sweet flattery! then she loves but me alone.

Niciun comentariu: