miercuri, 24 septembrie 2008

Sonet LXXIX de William Shakespeare

Însingurat, n-O mai invoc cu teamă
În ajutor la fiecare vers,
Căci ritmul graţios mi se destramă
Şi dorul d-Euterpe mi s-a sters.
De-acum, iubite, vei nutri penelul
Altor poeţi mai vrednici de a fi
Iubiţi, dar jefuindu-te în felul
Acesta şi-ei ca mine vor plăti.
Vor sfâşia virtutea în cuvinte
Sau poate-o vor amaneta de ieri
Pe mâine pentru a-şi putea permite
Doar ceea ce tu însuţi ai să-oferi.
Să nu-i atingi cu sila, cu dispreţul
Sau mulţumiri căci o să-ţi afle pretul!

Sonet LXXIX de William Shakespeare

Whilst I alone did call upon thy aid,
My verse alone had all thy gentle grace;
But now my gracious numbers are decayed,
And my sick Muse doth give an other place.
I grant, sweet love, thy lovely argument
Deserves the travail of a worthier pen;
Yet what of thee thy poet doth invent
He robs thee of, and pays it thee again.
He lends thee virtue, and he stole that word
From thy behaviour; beauty doth he give,
And found it in thy cheek: he can afford
No praise to thee, but what in thee doth live.
Then thank him not for that which he doth say,
Since what he owes thee, thou thyself dost pay.

Niciun comentariu: