luni, 22 septembrie 2008

Sonet LXVI de William Shakespeare

























În moarte doar voi mai găsi izbândă:
Cerşeşte prin desert cel drept din fire,
Cel laş primeşte laurii dobandă,
Credinţa pură - doar nefericire,
Onoarea se hrăneşte cu ruşine,
E-un lucru grav Virtutea la fecioare,
Perfecţiunea zace în ruine,
Iar Forţa nu se ţine pe picioare,
Îşi face cuib corupţia în Artă,
Nebunu-i şef peste-nţelepţi o mie,
Un Adevăr prea simplu nu se poartă,
Iar Bunătatea-i luată drept prostie.
M-aş odihni pe veci în groapa-adâncă,
Dar dragostea mă mai salvează încă.

Sonet LXVI de William Shakespeare


Tir'd with all these, for restful death I cry,
As, to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm'd in jollity,
And purest faith unhappily forsworn,
And gilded honour shamefully misplac'd,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgrac'd,
And strength by limping sway disabled,
And art made tongue-tied by authority,
And folly, doctor-like, controlling skill,
And simple truth miscall'd simplicity,
And captive good attending captain ill.
Tir'd with all these, from these would I be gone,
Save that, to die, I leave my love alone.





Variantă traducere George Pruteanu

Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,
Fecioara pură - scoasă la mezat,
Onoarea - aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strâmbă-nfrânt uşor
Desăvârşirea luată drept păcat,
Frumosul - sugrumat de-un zbir mârşav,
Cuminţii - bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr - numit prostie,
Şi Binele - dat Răului ca sclav…
De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor - iubirea-mi cui o las?


Variantă traducere Ion Frunzetti (1963)


Scârbit de toate, tihna morţii chem;
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur,
Nemernicia-n purpuri şi-n huzur,
Credinţa marfă, legea sub blestem.
Onoarea aur calp, falsificat,
Virtutea fecioriei târguită,
Desăvârşirea jalnic umilită,
Cel drept, de forţa şchioapă dezarmat,
Şi arta sub căluşe amuţind;
Să văd prostia dascăl la cuminţi
Şi adevărul semn al slabei minţi,
Şi Binele slujind ca rob la rele...
Scârbit de tot, de toate mă desprind,
Doar că, murind, fac rău iubirii mele.


Variantă traducere Gheorghe Tomozei (1978)


Scârbit de tot, izbava morţii chem,
cel drept cerşeşte, laşul îşi arogă,
nevolnic, a magnificenţiii togă
şi gândul pur se stinge sub blestem.
Cinstirea-i împărţită grosolan,
e pângărită casta feciorie,
perfecţiunea-i frânta de urgie
şi-ngenuncheat, orice sublim elan.
A artei gură trândavu-o astupă,
nerodul, iscusinţii-i porunceşte
şi adevărul singur se smereşte
robit mişelului ce stă să-l rupă.
Scârbit de tot, m-aş stinge fără glas,
dar dragostea, murind, cui să o las?


Variantă traducere Dan Grigorescu şi N.Chirică (1974)


Sătul de toate, caut tihna morţii,
Să nu mai văd slăvit pe cel nemernic,
Şi pe sărac cerşind în faţa porţii,
Şi pe cel rău hulind pe cel cucernic,
Şi pe cinstit de cinste având teamă
Şi fecioria pradă umilinţei,
Şi împlinirea neluată-n seamă,
Şi forţa la cheremul neputinţei,
Şi artele de pumn încăluşate,
Şi doctor raţiunii, nebunia,
Şi adevărul simplu, simplitate,
Şi binele slujind neomenia!
Sătul de toate, toate le-aş lăsa,
Dar dacă mor cui las iubirea mea?


Variantă traducere Petru Rares (1991)


De toate dezgustat, strig după moarte,
cînd văd cerşind pe omul drept şi pur,
pe sec şi ticălos ajuns departe,
credinţa dalbă stinsă de sperjur,
onoarea scumpă - lucru de ocară
şi fecioara - marfă de vândut,
desăvârşirea stând umil la scară,
puterea oarbă zăngănind din scut,
iar arta la sătui netrebnici roabă
ştiinţa ucenică a prostiei,
spunând minuni pe cel cu mintea slabă
şi binele slujindu-i mişeliei.
Scârbit de toate, ca să mor aş vrea,
dar, mort, ar ispăşi iubirea mea.

Variantă traducere Nicolae Pintilie (1991)


Sătul de tot spre-a morţii tihnă ţip -
Să nu-l mai văd pe vrednic cerşetor,
Pe mărginit gătit în falnic chip,
Credinţa dată relei sorţi de zor
Şi cinstea-mpodobită ruşinos
Şi fecioria pângărită-oricând
Şi chiar desăvârşirea dată jos
Şi dreptul sub puterea şchioapă stând
Şi graiul artei sub căluş închis
Şi nebunia doctor pe dibaci
Şi adevărul nerozie zis
Şi bunul pe cel rău având cârmaci.
Sătul de tot, să scap de tot aş vrea,
Ci, mort, stingheră-mi las iubirea mea.


Variantă traducere Mihnea Gheorgiu


Sânt istovit, şi-n tihnă voi să mor
decât să-l văd slăvit pe ticălos
iar pe sărman de râsul tuturor,
să văd tăgăduit pe credincios,
pe vrednicul de cinste, oropsit
şi pe femei batjocorite crunt,
pe cel făr’ de prihană, pedepsit
şi pe viteaz răpus de cel mărunt
şi artele sub pintenul despot,
să văd prostia doctor la deştepţi
şi adevărul “vorbă de netot”
şi strâmbul poruncindu-le la drepţi:
mă uit scârbit la tot şi … Bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?


Variantă traducere Paul Abucean


Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;
Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;
Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.
Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea.


Variantă traducere Ilinca Bernea


Satul acum de toate invoc odihna morţii,
Nu mai suport să tot implor zadarnic,
Să văd ticăloşia făcând sorţii,
Credinţa fluturată-n chip făţarnic,
Nobleţea preschimbată în ridicol,
Virginitatea grosolan vânduta,
Calea cea dreapta pusă în pericol,
Perfecţiunea jalnic ocărâtă,
Arta, limba de lins mâna puterii,
Unealta-a saltimbancilor cetăţii,
Vraci ce îmbracă-n vers păcatul firii,
Ieftinătatea-n haina simplităţii.
As vrea să-mi aflu moartea, sătul de-atâtea rele,
Însă murind aş frânge sufletul dragei mele.


Variantă traducere Radu Stefanescu


De tot scârbit, în moarte-aş vrea să fug, 
Să nu-i mai văd în zdrenţe pe cei buni, 
Sluţenia ornată cu belşug, 
Credinţa compromisă de minciuni, 
Pe harnic în batjocură plătit, 
Fecioarele împinse la desfrâu, 
Dezonorat pe cel desăvârşit, 
Pe şchiop ţinând zburdălnicia-n frâu, 
Ştiinţa-nlănţuită de tiran, 
Talentul explicat de idioţi, 
Apostrofat cel pur, ca grobian, 
Şi gardianul slugărind la hoţi. 
Sleit de toate astea, aş pleca, 
Dar lumii pradă las iubirea mea.

Niciun comentariu: