sâmbătă, 27 septembrie 2008

Sonet XCIX de William Shakespeare

Am dojenit aseară timpuria
Violă-n floare: "Dulcele parfum,
Mi l-ai răpit, hoţ tandru!" iar mândria
În mine-am îngropat-o de acum.
Neprihănitul crin, pentru-a ta mână,
Îl cert, sovârful - pentru păru-ţi moale,
Iar rozele, cu spini o să rămână
Roşind şi-apoi albind de disperare.
Ne-a amăgit a treia, însă vina
Mai mare-i căci ţi-a subjigat sărutul;
Îşi va primi sentinţa şi-n grădina
Odihnei viermii o să-i muşte lutul.
Atâtea flori în jur, însă niciuna,
De te-a zărit, nu-ngăduie minciuna!

Sonet XCIX de William Shakespeare

The forward violet thus did I chide:
Sweet thief, whence didst thou steal thy sweet that smells,
If not from my love's breath? The purple pride
Which on thy soft cheek for complexion dwells
In my love's veins thou hast too grossly dy'd.
The lily I condemned for thy hand,
And buds of marjoram had stol'n thy hair;
The roses fearfully on thorns did stand,
One blushing shame, another white despair;
A third, nor red nor white, had stol'n of both,
And to his robbery had annexed thy breath;
But, for his theft, in pride of all his growth
A vengeful canker eat him up to death.
More flowers I noted, yet I none could see,
But sweet, or colour it had stol'n from thee.

vineri, 26 septembrie 2008

Sonet XLIV de William Shakespeare

Dac-aş turna în seva cărnii gândul
Nu m-ar opri distanţele mârşave,
Ci le-aş sări încrezător, ca vântul,
Să-ţi ancorez în port printre epave.
Nu mi-ar păsa că între noi pământul
S-a aşternut în zile sau secunde;
Neostoitul gând, înconjurându-l,
Te va găsi oriunde te-ai ascunde.
Dar iată, îmi denunţă neputinţa
Acelaşi dor de a-ţi urca Olimpul,
Fi'ndcă din lut şi apa mi-e fiinţa
Şi mă striveşte între spiţe, timpul.

Împovăraţi de humă, în tăcere,
Noi mângâiem cu lacrimi doar durere.

Sonet XLIV de William Shakespeare

f the dull substance of my flesh were thought,
Injurious distance should not stop my way;
For then despite of space I would be brought,
From limits far remote where thou dost stay.
No matter then although my foot did stand
Upon the farthest earth removed from thee;
For nimble thought can jump both sea and land
As soon as think the place where he would be.
But ah! thought kills me that I am not thought,
To leap large lengths of miles when thou art gone,
But that so much of earth and water wrought
I must attend time's leisure with my moan,
Receiving nought by elements so slow
But heavy tears, badges of either's woe.

miercuri, 24 septembrie 2008

Sonet 173

I do not have more than I wrote in me
With purple ink and from my soul a gift
Of golden words and gentle deeds will be
Enough today for losses that you grieved.
Don't beg for more, 'cause I'm renouncing all
And I am asking nothing in return;
All mighty pride and glory like a thrall
And all the comfort and the wit I've earned.
But in the end, if love will flourish white
In May, I'll be a poet that still lives
And has the heights of Parnas in his sight,
But for the poems he will lack motives.
I'll be the traitor that will rot in jail
Whatever you or muses will prevail.

Sonet XLII de William Shakespeare

Regretul nu-i că ea îţi aparţine,
Iar eu revărs prinosul de iubire,
Ci este-acela că şi ea pe tine
A pus gingaş de-a pururi stăpânire.
Iubirii voastre nu-i găsesc acuze;
Deşi-o-ndrăgeşti ştiind căt mi-e de dragă
Şi-amorul ei împărtăşit abuz e,
Încuvi'nţez şi iert tot ce vă leagă.
Dacă te pierd, o alta te căştigă,
Pe ea de-o las, prietenu-o găseşte,
Voi împreună, însă mi-este frică
C-o să îmi smulgeţi inima cu-n cleşte.
De tu îmi eşti reflexia în undă
Şi ea-n amor cu mine te confundă.

Sonet XLII de William Shakespeare

That thou hast her it is not all my grief,
And yet it may be said I loved her dearly;
That she hath thee is of my wailing chief,
A loss in love that touches me more nearly.
Loving offenders thus I will excuse ye:
Thou dost love her, because thou know'st I love her;
And for my sake even so doth she abuse me,
Suffering my friend for my sake to approve her.
If I lose thee, my loss is my love's gain,
And losing her, my friend hath found that loss;
Both find each other, and I lose both twain,
And both for my sake lay on me this cross:
But here's the joy; my friend and I are one;
Sweet flattery! then she loves but me alone.

Sonet LXXIX de William Shakespeare

Însingurat, n-O mai invoc cu teamă
În ajutor la fiecare vers,
Căci ritmul graţios mi se destramă
Şi dorul d-Euterpe mi s-a sters.
De-acum, iubite, vei nutri penelul
Altor poeţi mai vrednici de a fi
Iubiţi, dar jefuindu-te în felul
Acesta şi-ei ca mine vor plăti.
Vor sfâşia virtutea în cuvinte
Sau poate-o vor amaneta de ieri
Pe mâine pentru a-şi putea permite
Doar ceea ce tu însuţi ai să-oferi.
Să nu-i atingi cu sila, cu dispreţul
Sau mulţumiri căci o să-ţi afle pretul!

Sonet LXXIX de William Shakespeare

Whilst I alone did call upon thy aid,
My verse alone had all thy gentle grace;
But now my gracious numbers are decayed,
And my sick Muse doth give an other place.
I grant, sweet love, thy lovely argument
Deserves the travail of a worthier pen;
Yet what of thee thy poet doth invent
He robs thee of, and pays it thee again.
He lends thee virtue, and he stole that word
From thy behaviour; beauty doth he give,
And found it in thy cheek: he can afford
No praise to thee, but what in thee doth live.
Then thank him not for that which he doth say,
Since what he owes thee, thou thyself dost pay.

marți, 23 septembrie 2008

Sonet CXXX de William Shakespeare

Sub pleoape nu i se ascunde-un soare,
Mărgeanul de pe buze i-a pălit,
De-i albă neaua, sânul ei îmi pare
Posomorât iar păru-i - de-antracit;
Petala roze-i alb-trandafirie
Şi fragedă, cum nu-i al ei obraz
Şi mult mai multe-arome te îmbie
Decât al respiraţiei talaz;
Ador să o ascult ca-ntâia-oară,
Deşi dintr-ânsa nu răsare-un cânt
Şi chiar de cred zeiţele că zboară,
Iubita mea, ştiu, umblă pe pământ.
Decât iubirea însă n-am să-i fac
Un compliment doar pentru-a-i fi pe plac!

Sonet CXXX de William Shakespeare

My mistress' eyes are nothing like the sun;
Coral is far more red, than her lips red:
If snow be white, why then her breasts are dun;
If hairs be wires, black wires grow on her head.
I have seen roses damasked, red and white,
But no such roses see I in her cheeks;
And in some perfumes is there more delight
Than in the breath that from my mistress reeks.
I love to hear her speak, yet well I know
That music hath a far more pleasing sound:
I grant I never saw a goddess go,
My mistress, when she walks, treads on the ground:
And yet by heaven, I think my love as rare,
As any she belied with false compare.

luni, 22 septembrie 2008

Sonet LXVI de William Shakespeare

























În moarte doar voi mai găsi izbândă:
Cerşeşte prin desert cel drept din fire,
Cel laş primeşte laurii dobandă,
Credinţa pură - doar nefericire,
Onoarea se hrăneşte cu ruşine,
E-un lucru grav Virtutea la fecioare,
Perfecţiunea zace în ruine,
Iar Forţa nu se ţine pe picioare,
Îşi face cuib corupţia în Artă,
Nebunu-i şef peste-nţelepţi o mie,
Un Adevăr prea simplu nu se poartă,
Iar Bunătatea-i luată drept prostie.
M-aş odihni pe veci în groapa-adâncă,
Dar dragostea mă mai salvează încă.

Sonet LXVI de William Shakespeare


Tir'd with all these, for restful death I cry,
As, to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm'd in jollity,
And purest faith unhappily forsworn,
And gilded honour shamefully misplac'd,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgrac'd,
And strength by limping sway disabled,
And art made tongue-tied by authority,
And folly, doctor-like, controlling skill,
And simple truth miscall'd simplicity,
And captive good attending captain ill.
Tir'd with all these, from these would I be gone,
Save that, to die, I leave my love alone.





Variantă traducere George Pruteanu

Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,
Fecioara pură - scoasă la mezat,
Onoarea - aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strâmbă-nfrânt uşor
Desăvârşirea luată drept păcat,
Frumosul - sugrumat de-un zbir mârşav,
Cuminţii - bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr - numit prostie,
Şi Binele - dat Răului ca sclav…
De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor - iubirea-mi cui o las?


Variantă traducere Ion Frunzetti (1963)


Scârbit de toate, tihna morţii chem;
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur,
Nemernicia-n purpuri şi-n huzur,
Credinţa marfă, legea sub blestem.
Onoarea aur calp, falsificat,
Virtutea fecioriei târguită,
Desăvârşirea jalnic umilită,
Cel drept, de forţa şchioapă dezarmat,
Şi arta sub căluşe amuţind;
Să văd prostia dascăl la cuminţi
Şi adevărul semn al slabei minţi,
Şi Binele slujind ca rob la rele...
Scârbit de tot, de toate mă desprind,
Doar că, murind, fac rău iubirii mele.


Variantă traducere Gheorghe Tomozei (1978)


Scârbit de tot, izbava morţii chem,
cel drept cerşeşte, laşul îşi arogă,
nevolnic, a magnificenţiii togă
şi gândul pur se stinge sub blestem.
Cinstirea-i împărţită grosolan,
e pângărită casta feciorie,
perfecţiunea-i frânta de urgie
şi-ngenuncheat, orice sublim elan.
A artei gură trândavu-o astupă,
nerodul, iscusinţii-i porunceşte
şi adevărul singur se smereşte
robit mişelului ce stă să-l rupă.
Scârbit de tot, m-aş stinge fără glas,
dar dragostea, murind, cui să o las?


Variantă traducere Dan Grigorescu şi N.Chirică (1974)


Sătul de toate, caut tihna morţii,
Să nu mai văd slăvit pe cel nemernic,
Şi pe sărac cerşind în faţa porţii,
Şi pe cel rău hulind pe cel cucernic,
Şi pe cinstit de cinste având teamă
Şi fecioria pradă umilinţei,
Şi împlinirea neluată-n seamă,
Şi forţa la cheremul neputinţei,
Şi artele de pumn încăluşate,
Şi doctor raţiunii, nebunia,
Şi adevărul simplu, simplitate,
Şi binele slujind neomenia!
Sătul de toate, toate le-aş lăsa,
Dar dacă mor cui las iubirea mea?


Variantă traducere Petru Rares (1991)


De toate dezgustat, strig după moarte,
cînd văd cerşind pe omul drept şi pur,
pe sec şi ticălos ajuns departe,
credinţa dalbă stinsă de sperjur,
onoarea scumpă - lucru de ocară
şi fecioara - marfă de vândut,
desăvârşirea stând umil la scară,
puterea oarbă zăngănind din scut,
iar arta la sătui netrebnici roabă
ştiinţa ucenică a prostiei,
spunând minuni pe cel cu mintea slabă
şi binele slujindu-i mişeliei.
Scârbit de toate, ca să mor aş vrea,
dar, mort, ar ispăşi iubirea mea.

Variantă traducere Nicolae Pintilie (1991)


Sătul de tot spre-a morţii tihnă ţip -
Să nu-l mai văd pe vrednic cerşetor,
Pe mărginit gătit în falnic chip,
Credinţa dată relei sorţi de zor
Şi cinstea-mpodobită ruşinos
Şi fecioria pângărită-oricând
Şi chiar desăvârşirea dată jos
Şi dreptul sub puterea şchioapă stând
Şi graiul artei sub căluş închis
Şi nebunia doctor pe dibaci
Şi adevărul nerozie zis
Şi bunul pe cel rău având cârmaci.
Sătul de tot, să scap de tot aş vrea,
Ci, mort, stingheră-mi las iubirea mea.


Variantă traducere Mihnea Gheorgiu


Sânt istovit, şi-n tihnă voi să mor
decât să-l văd slăvit pe ticălos
iar pe sărman de râsul tuturor,
să văd tăgăduit pe credincios,
pe vrednicul de cinste, oropsit
şi pe femei batjocorite crunt,
pe cel făr’ de prihană, pedepsit
şi pe viteaz răpus de cel mărunt
şi artele sub pintenul despot,
să văd prostia doctor la deştepţi
şi adevărul “vorbă de netot”
şi strâmbul poruncindu-le la drepţi:
mă uit scârbit la tot şi … Bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?


Variantă traducere Paul Abucean


Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;
Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;
Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.
Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea.


Variantă traducere Ilinca Bernea


Satul acum de toate invoc odihna morţii,
Nu mai suport să tot implor zadarnic,
Să văd ticăloşia făcând sorţii,
Credinţa fluturată-n chip făţarnic,
Nobleţea preschimbată în ridicol,
Virginitatea grosolan vânduta,
Calea cea dreapta pusă în pericol,
Perfecţiunea jalnic ocărâtă,
Arta, limba de lins mâna puterii,
Unealta-a saltimbancilor cetăţii,
Vraci ce îmbracă-n vers păcatul firii,
Ieftinătatea-n haina simplităţii.
As vrea să-mi aflu moartea, sătul de-atâtea rele,
Însă murind aş frânge sufletul dragei mele.


Variantă traducere Radu Stefanescu


De tot scârbit, în moarte-aş vrea să fug, 
Să nu-i mai văd în zdrenţe pe cei buni, 
Sluţenia ornată cu belşug, 
Credinţa compromisă de minciuni, 
Pe harnic în batjocură plătit, 
Fecioarele împinse la desfrâu, 
Dezonorat pe cel desăvârşit, 
Pe şchiop ţinând zburdălnicia-n frâu, 
Ştiinţa-nlănţuită de tiran, 
Talentul explicat de idioţi, 
Apostrofat cel pur, ca grobian, 
Şi gardianul slugărind la hoţi. 
Sleit de toate astea, aş pleca, 
Dar lumii pradă las iubirea mea.

Sonet CVI de William Shakespeare

Săpând adânc, din cronici anonime,
Dezgrop fiinţe magice de ieri
Şi din frumoasele-epopei în rime,
Domniţele şi chipeşi cavaleri.
Văd pe blazoane, unde se agaţă
O mână, o sprânceană sau o buză,
Cum prinde parcă, sub vopseluri, viaţă
O frumuseţe ce de-acum mi-e muză.
În ruga lor, îţi prevesteau cu fală
Făptura-ţi ce avea să mă încânte,
Dar n-au ştiut, orbiţi de îndrăzneală,
Mai vrednic decât mine să te cânte.
Chiar şi acum, când ochiul meu se-ntreabă
De eşti aievea, lauda mi-e slabă.

Sonet CVI de William Shakespeare

When in the chronicle of wasted time
I see descriptions of the fairest wights,
And beauty making beautiful old rhyme
In praise of ladies dead and lovely knights,
Then, in the blazon of sweet beauty's best,
Of hand, of foot, of lip, of eye, of brow,
I see their antique pen would have express'd
Even such a beauty as you master now.
So all their praises are but prophecies
Of this our time, all you prefiguring;
And, for they look'd but with divining eyes,
They had not skill enough your worth to sing:
For we, which now behold these present days,
Had eyes to wonder, but lack tongues to praise.

duminică, 21 septembrie 2008

Sonet XXX de William Shakespeare


Rechem în iarna dulcilor tăceri,
Speranţe rătăcite în trecut
Şi-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri,
Ce prin deşertul vieţii s-a pierdut,
Iar ochii mei -o matcă ce-a secat-
Pentru amicii care nu mai sunt
Şi pentru-amoruri ce acum decad,
Cu râuri largi inundă orice gând.
Tristeţile, uitării nu-i dau curs
Şi răscolesc prin amintiri firesc
Şi-adânc; e timpul fi'ndcă-am smuls
Durere, cu durere să plătesc.
Când mă gândesc la tot, prieten drag,
Parcă te văd întors, la mine-n prag.

Sonet XXX de William Shakespeare

When to the sessions of sweet silent thought
I summon up remembrance of things past,
I sigh the lack of many a thing I sought,
And with old woes new wail my dear time's waste:
Then can I drown an eye, unus'd to flow,
For precious friends hid in death's dateless night,
And weep afresh love's long since cancell'd woe,
And moan th' expense of many a vanish'd sight;
Then can I grieve at grievances foregone,
And heavily from woe to woe tell o'er
The sad account of fore-bemoaned moan,
Which I new pay as if not paid before.
But if the while I think on thee, dear friend,
All losses are restor'd, and sorrows end.

Sonet XXIV de William Shakespeare

Pe suflet, ca pe-o pânză, cu penelul,
Eu te-am răpit pe veci închipuirii,
Ca să-mi admir prin trupul-ramă, ţelul
Duios din perspectivele iubirii.
Nici pictorii nu te-ar schimba în artă,
Căci n-ar cunoaşte-adevărata-ţi faţă
Ce încă uneori mi se arată
Prin ochiul atelierului, în ceaţă.
Privirea mea cu-a ta se împleteşte,
Căci amintindu-mi forma-ţi prin fereastră
Şi soarele în pieptul meu priveşte
Când mă desfăt pe calea ei albastră.
Prin ochii tăi cu graţie contemplu
Nu inima ci-altarul unui templu.

Sonet XXIV de William Shakespeare

Mine eye hath play'd the painter and hath stell'd
Thy beauty's form in table of my heart;
My body is the frame wherein 'tis held,
And perspective it is the painter's art.
For through the painter must you see his skill,
To find where your true image pictured lies;
Which in my bosom's shop is hanging still,
That hath his windows glazed with thine eyes.
Now see what good turns eyes for eyes have done:
Mine eyes have drawn thy shape, and thine for me
Are windows to my breast, where-through the sun
Delights to peep, to gaze therein on thee;
Yet eyes this cunning want to grace their art;
They draw but what they see, know not the heart.