sâmbătă, 23 august 2008

Nu mai rămâne loc pentru cuvinte

Când ne ciocnim, pe-aceeaşi scară, singuri
Ş
i-ntindem bâlnd, ca-n Facere, din nou,
Un bra
ţ sculptat din lemnul unei linguri
Spre altul s
ângerând ca un stilou,
Tot zbuciumul din t
âmple se alină,
C
ăci arse, tegumentele nu mint,
Iar buzele mu
şcate de rugină
Rostesc
în taină numele de-alint.

Nu mai r
ămâne loc pentru cuvinte;
Depui
în loc de-”Adio!” un sărut
Pe-obraz
şi-apoi ne-ndepărtăm cuminte
Cu pa
şii rari şi limpezi, de trecut.
Î
n urma ta privesc cu luare-aminte
Ş
i mă aşez, înnegurat, sub scut.


Niciun comentariu: