Londra

Tot calmul sobru-al epocii apuse,
Din casele cu-obraz de piatră arsă,
În dimineaţa oarbă se revarsă
Pe străzile din Barking unde nu se

Mai circulă pe dreapta - ca-ntr-o farsă -
Şi unde, pe la treceri, semne-s puse
Ca să te uiţi în sensurile-opuse,
De vrei să faci spre City cale-ntoarsă.

Când podul Londrei îşi coboară buza
Pe apele Tamisei în sărut,
Dintre-Abaţie, Ceasul bate scuza

Că-oraşul se trezeşte din trecut,
Iar eu vânez stingher, în Southwark, muza
Lui Will la Globe, ca să-i plătesc tribut.

Nu mai rămâne loc pentru cuvinte

Când ne ciocnim, pe-aceeaşi scară, singuri
Şi-ntindem bâlnd, ca-n Facere, din nou,
Un braţ sculptat din lemnul unei linguri
Spre altul sângerând ca un stilou,
Tot zbuciumul din tâmple se alină,
Căci arse, tegumentele nu mint,
Iar buzele muşcate de rugină
Rostesc în taină numele de-alint.

Nu mai rămâne loc pentru cuvinte;
Depui în loc de-”Adio!” un sărut
Pe-obraz şi-apoi ne-ndepărtăm cuminte
Cu paşii rari şi limpezi, de trecut.
În urma ta privesc cu luare-aminte
Şi mă aşez, înnegurat, sub scut.