Limba

Mi-e limba, în soclu, pecete
Şi-n fuga de mine se cern
Tăcerile râului Lethe
Prin solzii desprinşi de pe stern.

Cu ea în săruturi pun slova
De ambră în cerc – legământ,
De parcă-ntre-Alah şi Iehova
Îmi este mai cald în mormânt;

De parcă din ziduri şi coapse
Mai poţi să extragi diamant
Şi parcă mai multe sinapse
Mi-aşează iar viaţa pe cant;

De parcă ea are vreo vină,
Părtaşă-n tăcere la jaf.
Mai bine o smulg din tulpină
Şi-o las de Crăciun epitaf,

Căci oricâte lucruri se schimbă,
Se trec, se întâmplă sau cad,
Chiar dacă voi pierde o limbă,
Voi pune o alta-n răsad.