vineri, 6 iunie 2008

(CCLII)

Sonetele iubirii, în spirit nu pe apă,
Le scriu de la o vreme, din ce în ce mai des;
Prind rădăcini aiurea şi numai ţie-ţi scapă
Prin ciutura simţirii fluidul înţeles;
Nu le citi cu milă, în salturi migăloase
Pe rima-mperecheată şi nu găsi pretext
Perfid, ca plictisită, în turnul de mătase,
Să eludezi mesajul acestui ultim text.
Atât cât tu pe mine m-ai iscodit vreodată,
Prin şubreda lentilă a mediului burghez,
Am să rămân la urmă, ascuns precum o pată
În umbra lui: bătrânul, pleşuv, bogat şi-obez
Şi am să râd când mierea iubirii-şi lasă stupul
Şi primenit de suflet se înconvoaie trupul.

Niciun comentariu: