joi, 24 aprilie 2008

Regrete

Se mai albesc pe fruntea mea, în cete
De vinilin şi mucava, regrete:

Pe-atunci nu răguşisem la pereţii
De cârciumă ai morţii şi ai vieţii,

Eram hamalul florii de cicoare;
Eram din lună, tu erai din soare

Şi alergam sub sârma de tramvaie,
Eu fugărit de raze, tu de ploaie,

Atunci, pe străzi cu botniţă la gură
Unde se bea, se bate şi se fură.

Eram pe-atunci copac, erai omidă;
Căzuse toamna must pe cărămidă,

Te aruncai spre ea, iar eu spre tine;
Erai tangajul umbrei în vitrine

Şi-mi dezmierdai visările c-o bardă;
Eu la subsol pe-atunci, tu la mansardă.

Nu-nţelegeam de ce-n pieţi se moare;
Eram din lună, tu erai din soare,

Iar Moş Gerilă nu-nţărcase renii;
Furam pe-atunci castane şi-eugenii

Şi-urcam tiptil cu sufletu-n batistă;
Eram un clovn, dar tu erai artistă;

Vorbeam de trufe şi de scări rulante,
Erai tablou naiv, eram un fante

Şi îmi ţineau de şase toţi nebunii,
Când extrăgeam din ochii tăi cărbunii

Sau ameţit de-aroma de gutuie,
Băteam în palme şi-n picioare, cuie.

Îţi aminteşti dospind în chicinetă
O lumânare cu miros de cretă

Şi-apoi sărutul meu de spirt pe gură?
Erai migdală, eu eram cianură.

Se mai albesc pe fruntea mea, în cete
De vinilin şi mucava, regrete.

Un comentariu:

Anonim spunea...

imi place cum scrii. am impresia ca esti atat de talentat, incat poti usor sa pastisezi mari poeti ai literaturii, (chiar si pe Shakespeare), fara efort.
cometez aici fiindca versurile aceste imi plac in mod special.
Dinescu ar fi impresionat.