miercuri, 23 aprilie 2008

Povestea unui saltimbanc

De-atâtea ori
În salt mortal,
Rostogolită printre nori,
La circ, vertiginos cobori
Ca un pumnal.


'Ţi-e zborul şui
Prin cerul drept,
Iar viaţa ta de viaţa lui
Se prinde, suplă ca un cui,
Adânc în piept.


El e frumos
Ca un Tezeu
Şi-l ciopârţeşti de sus în jos
La braţul lui zâmbind duios
Şi fals mereu.


Cât l-a durut
Că nu-l iubeşti
Tu nu vei şti, căci el e mut
Şi sângerează pe sub scut
Când tu nu eşti.


Dar va veni
Şi ziua când,
De-atât vertij prin cerul gri,
Din turnul său el va sări
În gol, plângând.


Şi mai apoi,
De-atâta nu,
Reprezentaţia de joi
Se va sfârşi; nu vor fi doi
Ci numai tu.

.....................


Nu e târziu
Şi nu visez.
Povestea asta eu o scriu
Juma'te mort, juma'te viu,
De la trapez.


Dar nu fiţi trişti;
E doar un banc
(Cum sunt atâtea despre Crişti,
Nebuni, politică, artişti)
Cu-n saltimbanc.

Niciun comentariu: