Balada despărţirii

De-atâta minciună
Şi-albastru prin goluri,
Doi tineri îşi culcă
Destinul şi sar pe
Cărări despicate
Ca limba de şarpe
Spre turnuri de gheaţă
Ascuse la Poluri.

Pe ochii de pânză
Au cifre arabe,
Speranţe în plicuri
Instant şi adună
De-acum de pe maluri
Pustii, împreună,
Doar umbre de pietre
Cu braţele slabe.

Îşi scriu câteodată,
Din grijă adultă,
Mesaje în sticle,
Cu doruri şi gânduri,
Criptate cu cifrul
Iubirii prin rânduri;
Dar ea nu mai vede,
Iar el nu ascultă

Şi ţin încă focul
Când îngeri se-ntoarnă
Din locuri mai calde
Cu vestea bizară
Că-n cer se făcuse
De mult primăvară;
La ei printre ziduri
Şi-n inimă-i iarnă,

Ecoul nu trece
Prin rana adâncă
Şi treapta ce face
Tăcerea mai lungă
În aria vieţii
Blazate-i alungă
Pe el într-un fluviu
Şi ea într-o stâncă.

..............................

Când anii crestează
Abisuri în grindă,
De-atâtea-adevăruri
Şi neguri pe munte,
Doar vreascuri şi ape
Pe-obraz şi pe frunte
În nopţile albe
Apar în oglindă;

Şi-atunci se îmbie
La masa tăcerii,
Mai gârbovi de zborul
Ce-nvinge aripa,
S-aştepte alături,
Privindu-se, clipa
Perfidă a morţii
Şi-apoi a-nvierii.

27 IV 2008