duminică, 27 aprilie 2008

Balada despărţirii

De-atâta minciună
Şi-albastru prin goluri,

Doi tineri îşi culcă

Destinul şi sar pe

Cărări despicate

Ca limba de şarpe

Spre turnuri de gheaţă

Ascuse la Poluri.


Pe ochii de pânză

Au cifre arabe,

Speranţe în plicuri

Instant şi adună

De-acum de pe maluri

Pustii, împreună,

Doar umbre de pietre

Cu braţele slabe.


Îşi scriu câteodată,
Din grijă adultă,
Mesaje în sticle,

Cu doruri şi gânduri,

Criptate cu cifrul

Iubirii prin rânduri;

Dar ea nu mai vede,

Iar el nu ascultă


Şi ţin încă focul

Când îngeri se-ntoarnă

Din locuri mai calde

Cu vestea bizară

Că-n cer se făcuse

De mult primăvară;

La ei printre ziduri

Ş
i-n inimă-i iarnă,


Ecoul nu trece
Prin rana adâncă
Şi treapta ce face

Tăcerea mai lungă

În aria vieţii

Blazate-i alungă

Pe el într-un fluviu

Şi ea într-o stâncă.


..............................

Când anii crestează

Abisuri în grindă,

De-atâtea-adevăruri

Şi neguri pe munte,

Doar vreascuri şi ape
Pe-obraz şi pe frunte
În nopţile albe
Apar în oglindă;


Şi-atunci se îmbie
La masa tăcerii,
Mai gârbovi de zborul
Ce-nvinge aripa,
S-aştepte alături,
Privindu-se, clipa
Perfidă a morţii
Şi-apoi a-nvierii.


27 IV 2008

Niciun comentariu: