duminică, 27 aprilie 2008

Balada despărţirii

De-atâta minciună
Şi-albastru prin goluri,

Doi tineri îşi culcă

Destinul şi sar pe

Cărări despicate

Ca limba de şarpe

Spre turnuri de gheaţă

Ascuse la Poluri.


Pe ochii de pânză

Au cifre arabe,

Speranţe în plicuri

Instant şi adună

De-acum de pe maluri

Pustii, împreună,

Doar umbre de pietre

Cu braţele slabe.


Îşi scriu câteodată,
Din grijă adultă,
Mesaje în sticle,

Cu doruri şi gânduri,

Criptate cu cifrul

Iubirii prin rânduri;

Dar ea nu mai vede,

Iar el nu ascultă


Şi ţin încă focul

Când îngeri se-ntoarnă

Din locuri mai calde

Cu vestea bizară

Că-n cer se făcuse

De mult primăvară;

La ei printre ziduri

Ş
i-n inimă-i iarnă,


Ecoul nu trece
Prin rana adâncă
Şi treapta ce face

Tăcerea mai lungă

În aria vieţii

Blazate-i alungă

Pe el într-un fluviu

Şi ea într-o stâncă.


..............................

Când anii crestează

Abisuri în grindă,

De-atâtea-adevăruri

Şi neguri pe munte,

Doar vreascuri şi ape
Pe-obraz şi pe frunte
În nopţile albe
Apar în oglindă;


Şi-atunci se îmbie
La masa tăcerii,
Mai gârbovi de zborul
Ce-nvinge aripa,
S-aştepte alături,
Privindu-se, clipa
Perfidă a morţii
Şi-apoi a-nvierii.


27 IV 2008

vineri, 25 aprilie 2008

Tu lasă tristeţea

Tu lasă tristeţea să-mi pună cocoaşă
Pe ceafă, pe burtă, pe pulpe şi fund;
Îndreaptă-mi cu rigla destinul, din faşă,
Prin apa cu săruri să nu te confund
C’Ofelia-n starea de plantă sau moaşă
Şi-n gaura vieţii maro să m-afund;
Tu lasă tristeţea să-mi pună cocoaşă
Pe ceafă, pe burtă, pe pulpe şi fund;
Voi fi peste ţara de prafuri un paşă
Ferice-n afară şi-n miez muribund,
Căci sexul e ifos şi pielea se-ngroaşă
Pe ceafă, pe burtă, pe pulpe şi fund.
Tu lasă tristeţea să-mi pună cocoaşă!


25 IV 2008

joi, 24 aprilie 2008

Regrete

Se mai albesc pe fruntea mea, în cete
De vinilin şi mucava, regrete:

Pe-atunci nu răguşisem la pereţii
De cârciumă ai morţii şi ai vieţii,

Eram hamalul florii de cicoare;
Eram din lună, tu erai din soare

Şi alergam sub sârma de tramvaie,
Eu fugărit de raze, tu de ploaie,

Atunci, pe străzi cu botniţă la gură
Unde se bea, se bate şi se fură.

Eram pe-atunci copac, erai omidă;
Căzuse toamna must pe cărămidă,

Te aruncai spre ea, iar eu spre tine;
Erai tangajul umbrei în vitrine

Şi-mi dezmierdai visările c-o bardă;
Eu la subsol pe-atunci, tu la mansardă.

Nu-nţelegeam de ce-n pieţi se moare;
Eram din lună, tu erai din soare,

Iar Moş Gerilă nu-nţărcase renii;
Furam pe-atunci castane şi-eugenii

Şi-urcam tiptil cu sufletu-n batistă;
Eram un clovn, dar tu erai artistă;

Vorbeam de trufe şi de scări rulante,
Erai tablou naiv, eram un fante

Şi îmi ţineau de şase toţi nebunii,
Când extrăgeam din ochii tăi cărbunii

Sau ameţit de-aroma de gutuie,
Băteam în palme şi-n picioare, cuie.

Îţi aminteşti dospind în chicinetă
O lumânare cu miros de cretă

Şi-apoi sărutul meu de spirt pe gură?
Erai migdală, eu eram cianură.

Se mai albesc pe fruntea mea, în cete
De vinilin şi mucava, regrete.

Scuturare de gânduri


Mă duce iar umbra cu gândul la soare
Şi focul se prinde în lemn a supliciu;
Cuvântul mă sapă şi toamna mă doare
Cu frunzele moarte pe-alei, la ospiciu.

Prin palmele strânse ca site funeste
Pe ochi şi pe gură, atâtea blesteme
Se nasc îndârjite, de parcă nu este
Pe banca tăcerii, salvare-n poeme

Şi-mi simt tresărirea adusă pe ape
Şi veghea perenă şi dansul pe aţă
Din mâna las timpul şi versul să scape
Şi-aştept o sentinţă nedreaptă pe viaţă.

Rămân ancorat în uitare de sine -
Stindard pustiit de atâtea libraţii
Şi-n viscolul aprig al vârstei ce vine
Aduc către clipa prezentă ovaţii.

Se cerne temerea...


Se cerne temerea în mine,
Când mă aplec ca să îţi sorb deodată
Durerea-ncondeiată
În suspine
Şi tu te strângi în colţuri, vinovată.

M-abat spre margine în taină,
Căci înţeleg acum, ca niciodată,
Cum frigul se arată
Pe sub haină
Şi te răceşti în tine, exilată.

Mai sorb din înflorirea torţei
Ce-ntinde peste vis o umbră lată
Şi râd căci n-o să cadă
Gustul forţei
Alături de sfiala ta de fată.

miercuri, 23 aprilie 2008

Povestea unui saltimbanc

De-atâtea ori
În salt mortal,
Rostogolită printre nori,
La circ, vertiginos cobori
Ca un pumnal.


'Ţi-e zborul şui
Prin cerul drept,
Iar viaţa ta de viaţa lui
Se prinde, suplă ca un cui,
Adânc în piept.


El e frumos
Ca un Tezeu
Şi-l ciopârţeşti de sus în jos
La braţul lui zâmbind duios
Şi fals mereu.


Cât l-a durut
Că nu-l iubeşti
Tu nu vei şti, căci el e mut
Şi sângerează pe sub scut
Când tu nu eşti.


Dar va veni
Şi ziua când,
De-atât vertij prin cerul gri,
Din turnul său el va sări
În gol, plângând.


Şi mai apoi,
De-atâta nu,
Reprezentaţia de joi
Se va sfârşi; nu vor fi doi
Ci numai tu.

.....................


Nu e târziu
Şi nu visez.
Povestea asta eu o scriu
Juma'te mort, juma'te viu,
De la trapez.


Dar nu fiţi trişti;
E doar un banc
(Cum sunt atâtea despre Crişti,
Nebuni, politică, artişti)
Cu-n saltimbanc.

duminică, 20 aprilie 2008

Nu scriu

Nu scriu

Ci-mi târâi prin zăpadă

Un ciot de suflet stacojiu

Şi lupii m-au ales drept pradă ;

Nu scriu

Ci doar cerşesc în stradă

Urechi şi ochi la ceas târziu.


Nu scriu

Ci predic cu blesteme

- Proroc nebun, într-un pustiu,

Înconjurat de lei; poeme

Nu scriu

Ci-umblu prin eczeme,

Adânc, cu deştu’ mijlociu.


Nu scriu;

În mine se răzbună

Un saltimbanc c-un bisturiu;

La sud de moarte şi minciună,

Nu scriu

Ci încrustez în lună

Mirarea că sunt încă viu.

25 octombrie 2007